Astăzi, 27 decembrie, membrii Clubului Elohim au sărbătorit cu toţi împreună serbarea de Crăciun, Naşterea Domnului Isus. Cei prezenţi au fost din toate localităţile în care antrenorii clubului Elohim petrec antrenamente de Taekwon-Do: Străşeni, Cojuşna, Ghidighici, Grătieşti, Zubreşti, Codreanca, Bahmut şi Sipoteni. Am putut să ne bucurăm împreună de un timp frumos şi vesel, iar sportivii au prezentat poezii, cîntece şi scenete, pregătite acasă.
La sfîrşit s-a făcut o prezentare a evenimentelor principale la care a participat Clubul Elohim pe parcursul anului 2011 şi fiecare sportiv a primit daruri, dar s-au menţionat, în mod special, 3 sportivi: Lebăda Eugen şi Leca Cătălin - pentru perfomanţe, ascultare, disciplină şi sîrguinţă în sport în anul 2011, Ursu Nicolae – premiat, de asemenea, cu cupă dar şi cu un tdaboc taekwon-do pentru sportivul anului 2011.
Mulţumim tuturor care s-au implicat, care au fost prezenţi: părinţi, copii, oaspeţi şi vă dorim sărbători fericite în continuare.
Mulţumim fiecărui antrenor din cadrul Clubului Elohim pentru lucrarea frumoasă pe care au desfăşurat-o pe parcursul anului 2011.
Mulţumim mult preşedintelui Clubului Elohim şi soţiei sale pentru implicare, pentru susţinere şi încurajare, pentru timpul dedicat elevilor, dar şi antrenorilor.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru rezultatele frumoase şi pentru echipa minunată în care activăm.
Dumnezeu să ne binecuvînteze şi să ne aute pe fiecare dintre noi în continuare!
Mai jos puteţi vizualiza cîteva poze de la această serbare:

































































